Mici şi bere sau hamburgeri şi coca-cola?

Problema globalizării şi a menţinerii identităţii naţionale este una tot mai discutată în ziua de astâzi. Termenul de « globalizare » este recent creat la noi, prin procedeul derivării, pornindu-se de la radicalul glob/global după o serie de modele străine : fr. globalisation, engl. globalization, germ globaliesirung.
Ca orice alt fenomen de amploare, fenomenul globalizării are şi el şi părţi bune şi părţi rele. Aparent, cele rele predomină. Dintre aceastea din urmă, ţin să amintesc faptul că se tinde să se preia expresii englezeşti sau să li se dea o tentă americănească unora românesti, faptul că dintre elevii puşi în situatia de a alege ce limbă străină vor să studieze, majoritatea aleg limba engleză sporindu-le americanilor încrederea în superioritatea lor faţă de noi. Se ajunge uneori chiar şi la scarbirea faţă de propria limba şi preferarea englezei...am intalnit, spre exemplu, o fată, care aflându-se într-o excursie înspre Turcia, pe drumul cu autocarul avea reacţii diferite în funcţie de postul de radio pe care reuseam să-l prindem: dacă era un post în care se vorbea în engleză era foarte încântată, iar dacă auzea limba romană era dezamagită. Or acest lucru subliniază faptul că unii dintre romani nu au o voinţă suficient de puternică şi un adevarat spirit naţionalist, chestiuni strict necesare în lupta pentru menţinerea tradiţiilor şi a identităţii naţionale. Am observat că americanii nu învaţă limbi străine, ca şi cum a lor ar fi cea mai bună. Cunosc oameni de naţionalitate franceză, care, ducându-se în ţări anglofone (dar mai ales in S.U.A.) au observat că acestia nu ştiau franceză deloc şi îi obligau astfel indirect pe străini să vorbească numai engleza, atat timp cât vroiau să se înteleaga cu ei. De asemenea, anglicanizarea a atins chiar şi reclamele pentru posturi libere la firme, de altfel, româneşti. Prin faptul că prezentarea ofertei de muncă se face în limba engleză, are loc o limitare a accesului la respectivul loc de muncă a celor ce nu cunosc suficient de bine limba, ceea ce după părerea mea nu este corect, atât timp cât există persoane ce cunosc alte limbi mult mai complicate şi mai deosebite ca engleza şi care poate au o capacitate de muncă mult mai bună şi o pregatire mai conformă cu cererile postului respectiv, iar ele nu au din start acces la acel loc de muncă.
Un alt aspect negativ ar fi, după mine, faptul că în ziua de astâzi educaţia are o orientare mai mult tehnică, sistemul educaţional încercând să intuiască o viitoare profesie a unor tineri aflaţi încă la o vârstă fragedă, de 14-15 ani. Nu este luată în considerare latura emoţională, crezându-se că aceasta se dezvoltă în mod automat. Din acest motiv mulţi copii nu ajung să-şi cunoască proprii colegi, fiind axaţi doar pe obţinerea de note, diplome, etc. Mulţi sociologi au demonstrat că maturizarea este un proces mult mai dificil decât se crede, o persoană putând atinge vârsta de 25 de ani fără ca acest lucru să însemne că ea este matură. Putem, astfel, afirma că ţara noastră este o adunătură de oameni imaturi (mult mai imaturi decât atunci când viitoarea profesie nu era intuită de la 14 ani şi totul era lăsat să decurgă de la sine, când se credea mai mult în soartă şi oamenii se ocupau mai mult de educarea laturii emoţionale, de formarea unei educaţii religioase, etc ; însuşi Blaga ne spune că „sufletul omenesc se simte mai bine într-o lume alcătuită conform principiilor magice, mitologice şi religioase(cum se întâmpla în trecut), „care nu-s decât legile sufleteşti, decât într-o lume alcătuită după legi mecanice”(cum se întâmplă în prezent)). În ziua de azi, am putut observa pe pielea noastră că dacă nu am urmat un anumit traseu din timp, acum, mai tarziu, ne este greu să obţinem meseria pe care am realizat, din păcate, abia pe la 18-19 ani că ne-o dorim, şi nu de la 13-14; dacă nu ne-am cunoscut prea de bine capacităţile încă din şcoala generală (când, fie vorba între noi, habar nu aveam ce căutăm în viaţa noastră) şi nu ne-am orientat, spre exemplu, către o clasă de bilingv-engleză nu am putut da în clasa a 12-a atestatul de engleză, care, iată, acum realizam că ne-ar fi fost de folos. Nu cu noi, care ne-am dezvoltat normal şi am aflat ce vrem de la viată la o vârstă normală, este ceva în neregulă, ci cu sistemul educaţional, care încearcă să intuiască viitoare profesii ale unor puşti care încă nu s-au format pe plan emoţional.
Pe de altă parte, tot un aspect negativ este şi acela că există o tendinţă în societatea modernă de a prezenta indivizii (şi acest lucru se întâmplă la vârste foarte mici) mai frumoşi decât sunt in realitate. Toate aceste saloane de înfrumusetare, încercările femeilor de a fi mai slabe, într-un cuvant toată această modă, nu e altceva decât o imensă industrie, provenind nu numai din Franţa, ci şi din Italia, pentru că există mulţi stilişti italieni. Franţa şi Italia câştigă mai mulţi bani din industria modei decât din producţie. Să fii la moda e foarte important şi în special între 18 şi 30 de ani. Dar această vârstă se prelungeste, merge spre 40 ani, în America a ajuns chiar la 50. Şi revistele pentru femei semnalează faptul că « tot mai multe fete de rând, obişnuite, încep să semene cu unele fotomodele vestite», însă acest fapt este prezentat de către reviste ca un lucru neutru sau chiar pozitiv, părţile şi urmările sale negative, nefiind ilustrate. Or această modă, dă, printre altele, naştere narcisismului. Cel mai potrivit exemplu este, as zice, Hitler. El era o persoană care a început prin a fi narcisist şi a terminat prin a deveni dictator. Mulţi sociologi definesc modernismul ca fiind un proces de estetizare şi din păcate, tind să le dau dreptate.
Ultimul, însă nu cel din urmă efect negativ al globalizarii este, după părerea mea, pesimismul crescând al tinerilor noştri. Tineretul ar trebui să fie optimist, însă a fi optimist înseamnă a avea speranţe pentru viitor, iar acesta nu este un lucru prea uşor în ziua de azi, deoarece societatea modernă nu lasă prea mult loc pentru speranţe. Privit din acest unghi, curentul « emo » ar putea fi considerat ca fiind tot o urmare a globalizării, deoarece tânărul «emo», Florin, spre exemplu, care sunase la emisiunea de pe postul de televiziune OTV, referitoare la acest curent, nu blama nimic altceva decât societatea modernă, ce are mult prea multe pretenţii pe plan profesional, de la un simplu individ.
Aşadar, trei caracteristici de bază ale omului european ar fi: pesimismul, ironia şi obsesia autodefinirii, fapt ce ne poate da senzaţia că omul european se îndreaptă cu paşi grăbiţi spre un « om absurd » al lui Albert Camus.
Este adevărat că, evoluând pe toate planurile, inclusiv cel mental, omul nostru nu se mai poate regăsi într-un tipar fix, ci simte nevoia să îmbine mai multe elemente, aparţinând unor culturi diferite. Există, nu putem nega, şi elemente pozitive ale globalizării. Trebuie să recunoaştem că S.U.A. este o ţară extrem de dezvoltată la nivel economic şi informatic. Aşa cum fiecare om poate învăţa ceva de la un altul (ex. : profesorii de la elevi, nu doar elevii de la profesori) şi o ţară are ce învăţa de la o alta (deci şi americanii au ce învăţa de la noi, nu doar noi de la ei), dar asta nu înseamnă copierea unei culturi întru totul. Este de ajuns, aşadar, să împrumutăm anumite modele şi teorii capabile să micşoreze rata şomajului prin asigurarea de locuri de muncă, să rezolve problema subdezvoltarii ca fenomen persistent, lipsa capacităţii de a păstra avantajele comparative, eliminarea economiilor de avarie, iar acest lucru poate avea loc simultan cu păstrarea tradiţiilor şi culturii noastre. Globalizarea nu ar trebui să se substituie culturii, tradiţiilor şi obiceiurilor popoarelor. Aşa cum spune si D-nul Dr. Francis Fukuyama, « când se analizează o cultură se pune foarte mult accent pe tipurile de bunuri pe care oamenii le cumpără. Acesta este cel mai insignifiant aspect al culturii. O cultură constă în valori morale profunde care influenţează modul în care oamenii interacţionează ». Nimeni nu ne obligă pe noi să bem coca-cola şi să mancăm la Mc Donald’s, precum nici să sărbătorim Sf.-ul Valentin în locul Dragobetelui tradiţional ori a Halloweenului în locul sărbătorii morţilor, iar dacă am dori cu adevarat să ne menţinem tradiţiile am putea foarte bine să o facem încăpătanandu-ne să celebrăm Dragobetele, să mancăm mici şi să bem bere la barul din piaţă, etc. Or, acest lucru începe, într-adevar să se intample, fapt demonstrat, printre altele, de pancardele inscripţionate « Sărbătoreşte romaneşte ! ». Ar trebui, poate, să se realizeze şi mai multe proteste, ieşiri în stradă, emisiuni mult mai dese, articole, cărţi ş.a.m.d. care să arate tuturor că nimeni nu ne obligă să le sporim îmgâmfarea americanilor, că sărbătorirea Halloweenului şi a Sf.-ului Valentin, nu face decat să sporească câştigurile unora şi să micşoreze numărul de bani din buzunarele noastre şi că micii şi berea sunt mult mai buni şi mai puţin dăunători decat coca-cola şi mâncarea de la fast-food. Nu spun că nu s-au realizat campanii ce arată cât de dăunătoare e mâncarea de la Mc Donald’s şi din ce e făcuta coca-cola de fapt, dar probabil că ar trebui să se insiste mai mult pe latura ce tine de tradiţie a preluării acestor bunuri şi toţi oamenii să înteleagă că singurele « obiceiuri » ce trebuie preluate de la americani sunt acelea de a face afaceri/comerţ, într-un mod care să rezolve problemele majore ale ţării noastre.
Atât timp cât încă există persoane ca acea fată care se bucura la auzirea limbii engleze şi se intrista la auzirea limbii ei şi atât timp cât încă mai sunt oameni influenţaţi de sărbătorile americane, normal că identitatea naţională va fi un lucru de greu de păstrat, dar cred că dacă am reuşi convingerea majorităţii că trebuie să ne păstrăm tradiţiile, am putea lupta împreună în contra efectelor negative ale globalizării şi pentru preluarea părţilor pozitive ale culturii americane sau chiar şi ale altor culturi (că doar n-or fi americanii cei mai cei ).