Din dragoste pentru rosii

Roşiile sunt cunoscute de români ca fiind nişte legume care fac parte din când în când din meniul nostru, fiind destul de gustoase, de culoare roşie, de aici venindu-le, probabil, şi numele, Alte popoare, în schimb, par să aprecieze roşiile la un nivel mult mai înalt, dedicându-le chiar un festival.

Festivalul roşiilor din Columbia



Încă din anul 2005, în Columbia are loc, în fiecare vară, festivalul roşiilor sau, cum îl numesc localnicii, “Tomatina”. Eevnimentul este organizat de Big Canoe, un grup Columbian, care încearcă să educe oamenii în ceea ce priveşte agricultura urbană şi să le cultive respectul faţă de fructele şi legumele crescute în mod natural. Intrarea este liberă, iar cei care se lasă îmbiaţi de mirosul de roşii proastete, au posibilitatea de a gusta din produsele făcute din roşii, care sunt întinse de-a lungul unei mese mari, aflată chiar în miezul acţiunii.
Legumele provin de la localnici care cultivă roşii, precum şi direct din grădinile Big Canoe. A devenit o tradiţie deja ca multe dintre roşiile folosite să vină din partea lui Tony Speichinger, a cărui grădină de roşii există de aproximativ 40 de ani.



Nu numai roşii pot degusta cetăţenii, ci şi fructe crescute de localnici, alte legume, ouă proaspete, lapte, tot felul de bunătăţi gătite în cuptoarele columbienilor şi pot, de asemenea, admira şi mirosi florile în mii de culori aduse de aceştia special pentru eveniment.
Pe lângă activităţile de degustare, oamenii pot asculta muzică şi pot beneficia de o serie de sfaturi din partea specialiştilor, referitor la cultivarea roşiilor, precum şi a multor alte legume.
Cea mai atractivă parte a evenimentului rămâne, se pare, binecunoscuta bătaie cu roşii, care pentru localnici nu reprezintă doar o ocazie de a te razbuna pe cei care ţi-au făcut zile fripte de-a lungul anului, ci în primul rând, înseamnă o modalitate unică de a sărbători în cinstea roadelor, a recoltei pământului. Şi ... până la urma urmei, un pic de suc natural de roşii nu poate face rău la ten, nu-i aşa?

Anul acesta la festival

În această vară a avut loc cea de-a patra ediţie a festivalului “Tomatina”, care s-a ţinut pe un teren de fotbal din localitatea Sutamarchan, după cum relatează EPA.



Sute de columbieni s-au înghesuit la festival, unde nu mai puţin de 15 tone de roşii au fost strivite în timpul bătăii cu tomate. Câteva persoane au suferit răni uşoare şi au avut nevoie de îngrijiri din partea personalului medical, care, din fericire, era pe poziţie.

Cât de bune sunt roşiile?

Interesându-mă în stânga şi în dreapta, ca să mă asigur că nu sărbătoresc degeaba columbienii an de an în cinstea roşiilor, am aflat o mulţime de lucruri interesante despre aceste legume :

1. roşiile au fost cultivate pentru prima dată de către azteci şi incaşi ;
2. exploratorii ce se întorceau din Mexic au introdus roşia în Europa ;
3. francezii au numit-o "mărul iubirii," iar germanii "mărul paradisului";
4. este verişoară cu vânăta, cu piperul roşu, dar şi cu cartoful ;
5. există peste 10000 de varietăţi de roşii ;
6. roşiile reprezintă o sursă importantă de antioxidanţi vitali pentru organismul nostru, cum ar fi vitamina A, vitamina C şi licopenul ;
7. tomatele, dacă sunt consumate cu regularitate, pot preveni apariţia cancerului şi a altor boli grave;
8. roşiile conservate pot fi mult mai nutritive decât cele proaspete, deoarece acestea sunt selecţionate când sunt coapte şi procesate într-o manieră prin care li se conservă toate beneficiile.

Concluzia? Dacă nu avem parte de un festival atât de minunat în fiecare an, precum au columbienii, haideţi măcar să încercăm să ne bucurăm de gustul unic al acestei legume cel puţin o dată pe săptămână.

Presa românească – atunci şi acum

În primele luni ale anului 1990, asistăm la o explozie de apariţii în spaţiul gazetăresc. Unele publicaţii sunt proaspăt înfiinţate, iar altele, pentru a nu-şi pierde cititorii, se văd nevoite să îşi schimbe numele. Astfel „Scînteia” devine „Scînteia poporului” şi mai apoi „Adevărul”, „Scînteia tineretului” devine „Tineretul liber”, „Teatrul” devine „Teatrul azi”, iar „Săptămîna” capată numele de „Săptămîna liberă”.

Presa după 1989
Analizând atât câteva numere ale Adevarului din anii 1992-1995, cât şi unele mai recente, din anii 2008-2009, am observat că principalele funcţii pe care le îndeplineşte acest ziar după anul revoluţiei sunt următoarele: cea de divertisment, cea de informare şi cea psihoterapeutică.
Deşi informaţia are încă din primii ani de după Revoluţie, un oarecare iz comic, iar hazul de necaz se face uşor remarcat, nu putem spune că informaţia lipseşte cu desăvârşire, ea jucând un rol chiar foarte important începând din anul 1990.
Având în vedere faptul că în anii comunismului informaţia era întotdeauna mascată de respectul mimat faţă de Nicolae Ceauşescu, este normal ca acum, că informaţia poate fi în sfârşit prezentată fără ocolişuri, atingerea funcţiei informative să fie unul dintre principalele scopuri pe care jurnaliştii le vizează în momentul în care redactează un articol.
În ceea ce priveşte divertismentul, el nu este în ziua de astâzi doar o modalitate de a destinde şi de a amuza cititorul, ci este aproape în permanenţă dublat de funcţia psihoterapeutică, prin care se doreşte să se arate câteva exemple negative, să se insite asupra haosului din curtea vecinului, în ideea de a-l face pe cititorul de rând să se simtă privilegiat, considerând că lui nu i se va putea întâmpla niciodată aşa ceva. Atunci când citim titluri ca: „E oficial: Piedone are permis auto ilegal” sau „Medic acuzat de luare de mită”, ambele prezente în Adevărul anului 2009, ne gândim, fără să vrem, la proasta calitate a oamenilor despre care ni se vorbeşte şi pe care îi vedem automat ca fiindu-ne inferiori, acest fapt sporindu-ne respectul faţă de propria persoană. Astfel de titluri cu iz de amuzament psihoterapeutic am avut ocazia de a întâlni şi în Adevărul anului 1995, unele dintre ele fiind chiar mai amuzante decât cele din numerele actuale ale ziarului în cauză: „Poliţia dă la peşte pe Calea Victoriei”, „Un nebun mi-a scris 70 de scrisori de dragoste”, etc.
Probabil din cauză că aşteptările românilor legate de o viaţă mult mai bună după Revoluţie s-au dovedit a fi speranţe deşarte inca din anul 1990, aceştia au simţit nevoia de a se consola, apelând la o metodă tipică nouă, românilor, şi anume hazul de necaz.
Astfel se justifică apariţia în Adevărul din anul 1992 a unor titluri precum: „Spitalizare cu ... algocalminul de acasă”, „Costul vieţii en detail” sau comentarii ca: „Se fură ca-n codru cu binecuvântarea Ministerului culturii”. Ultimul citat atrage atenţia şi asupra faptului că libertatea actuală de opinie a gazetarilor a condus la apariţia unor articole în care aceştia îşi permit să comenteze în legatură cu membrii ministerelor, partidelor, etc. Alte exemple relevante în acest sens sunt: „Dl. Băsescu stârneşte furtună”, „ Corneliu Vadim Tudor zice că el curăţa puşca şi spune prostii” sau un ghid adresat rutier Primăriei Bucureştiului, în care un jurnalist a inventat câteva semne de circulaţie haioase, dupa cum puteti vedea in imaginea de mai jos. Dintre acestea, cele mai amuzante mi s-au părut cea care ne atenţionează că se munceşte, iar în imaginea de deasupra este prezentat un individ care se relaxează la o ţigară, orecum şi cea în care suntem anunţaţi că ne apropiem de un restaurant, iar ca simbol pentru acesta apar două oase încrucişate, amintind de o epocă de piatră á la Flinstones.



Comentariile răutăcioase sau comentariile, pur şi simplu, nu sunt îndreptate, însă, numai înspre actualii membri de partid, ci şi înspre cei ce nu mai sunt printre noi, după cum putem remarca în articolul „Acasă la Ceauşescu”, scris de Lelia Munteanu şi Adrian Cercelescu. În acest articol se intră efectiv cu bocancii în locul de baştină al fostului preşedinte al ţării, făcându-se haz de oamenii şi evenimentele de acolo.
La câţiva ani de la revoluţia din 1989, însă, libertatea de exprimare începe să fie confundată de către unii jurnalişti cu libertinajul. Acesta reprezintă exprimarea opiniiilor fără o raportare a lor la normele civilizate de comunicare, fără raportarea la morală şi la etică.
Un alt fenomen sesizabil în presa de după 1989, în principal la un an de la marele eveniment, este acela al politizării excesive. Anul 1990 este anul dominaţiei covârsitoare a politicului. Practic, toate revistele culturale fac politică. Apar şi unele producţii literare sau articole de critică şi istorie literară, însă şi acestea conţin diferite trimiteri la evenimente din planul politic. Creaţiile propriu-zise sunt puse, de regula, sub semnul persecuţiilor anterioare. Astfel, autori în viaţă, unii chiar prosperi în timpul fostului regim, îşi republică poeme şi proze despre care pretind c-au fost ciopârţite de către cenzură. Cu această ocazie apar şi unele mărturii despre care ni se spune că ar fi desprinse din jurnale ascunse pe timpul dictaturii, însă nu se ştie sigur câte dintre acestea sunt reale şi câte au fost scrise după perioada comunistă.
Două lucruri esenţiale erau interzise în perioada comunistă: religiozitatea şi sexualitatea. Aşadar, era de aşteptat ca după 1989, mai exact în jurul anului 1992, să apară în ziarul „Adevărul” (şi nu numai) o rubrică specială, dedicată creştinilor români. Aceasta era intitulată „Lumină din lumină” şi era de fiecare dată redactată de către Părintele Calist, ce ne încânta privirea şi sufletul cu citate din Biblie, precum „Dumnezeule, îţi mulţumesc” (Luca, 18, 11), pe care mai apoi le comenta.
Cât priveşte sexualitatea, în Adevărul de după 1989 avem ocazia de a admira fotografii cu vedete semi-îmbrăcate (sau semi-dezbrăcate, depinde care parte a paharului doriţi să o priviţi). Mai avem acces şi la discuţii în care un fotomodel de succes, pe numele său Andrea Gugliari, declară că doreşte să dea o lege prin care „sânii căzuţi vor fi interzişi vederii”. (Adevărul, 1995) sau la altele în care ni se spune că „Biserica a soluţionat apariţia noii Biblii din Europa, care face referire la orgasm”. Un alt lucru care mi-a atras atenţia în acest sens, este acela că încă din anul 1992, în ziarul „Adevărul” exista o rubrică de matrimoniale, cu toate că aceasta era foarte micuţă, căci rar apăreau mesaje de la cetăţeni, spre deosebire de rubrica din prezent, care ocupa aproximativ jumătate de pagină în majoritatea ziarelor.



Presa înainte de 1989
Pe de altă parte, înainte de anul 1989, principalul rol al presei era, după părerea mea, în mod special unul propagandistic şi mascat-informativ, precum şi de persuadare, de formare a cititorului, însă nu după cum dorea gazetarul, ci după cum dicta Nicolae Ceauşescu.
Aşadar, prin intermediul limbii de lemn şi a imaginilor cu Ceauşescu şi soţia lui, ce acopereau jumătate de pagină, se scriau articole după articole, care redau cuvânt cu cuvânt fie anumite prelegeri ale preşedintelui, fie elogii şi mesaje de la preşedinţi străini, adresate lui Ceauşescu, fie articole care anunţau evenimente referitoare tot la acesta şi la familia sa.



Printre multele articole din Scînteia anului 1988 mai găsim câteva (foarte puţine) articole ce vorbesc despre noutăţi din cultură, economie, etc, însă totul este prezentat în acelaşi stil forţat optimist, menit să ofere cititorului o viziune roz asupra lumii. Se insistă pe conturarea unei asemenea perspective, conform căreia „planul economic este îndeplinit exemplar” şi expoziţiile, care au loc frecvent, îşi îndeplinesc „funcţia socială şi educativă”, în timp ce conducătorul ţării ia “o interesantă iniţiativă pentru modernizarea producţiei”. Acest lucru se realizează în ideea de a sublinia faptul că actualul regim este cel mai bun, că o lume mai bună şi mai frumoasă decât cea din prezent nu se poate, aşadar preşedintele Nicolae Ceauşescu îşi merită pe deplin funcţia şi este, cu siguranţă, cel mai bun preşedinte din lume.
Domeniul cultural este aproape în totalitate dat uitării în această perioadă, puţinele reviste de cultură, cum ar fi „Viaţa Românească”, ajung chiar şi ele să fie infestate de virusul politic, după cum putem observa în articolul intitulat „Cultură politică”, apărut în anul 1987 în revista cu pricina şi în care se vorbeşte despre „opera” lui Ceauşescu în binecunoscuta limbă de lemn: „printr-o originală formulare, în opera tovarăşului Nicolae Ceauşescu, sunt relevate tocmai aceste inedite virtuţi oferite de noua societate”.
Titlurile sunt extrem de lungi datorită cuvintelor pompoase care le alcătuiesc, după cum se poate remarca în cazul următorului titlu: „Elogioase aprecieri faţă de activitatea politică şi opera ştiinţifică de largă recunoaştere internaţională ale tovarăşei Eelena Ceauşescu”.
Se poate remarca şi înainte de 1989 o politizare excesivă şi putem considera că ziarele de atunci îndeplineau şi un rol de liant social, deoarece prin intermediul lor oamenii se identificau ca părţi ale anumitor grupuri. Astfel, cei ce cumpărau ziarul erau, în mare parte, susţinători ai regimului, oameni ce sperau că Ceauşescu va face ceva pentru ei. Aceşti oameni aveau ca noi subiecte de discuţie evenimentele la care participa Ceauşescu şi despre care se relata în ziare. Pe de altă parte, cei care nu cumpărau ziarul, se declarau în mod indirect ca fiind împotriva lui Ceauşescu şi a regimului comunist.
Legea privind organizarea activităţii de presă în perioada comunistă era şi ea extrem de dură, având în vedere faptul că dreptul de editare a presei aparţinea organizaţiilor politice, iar aceste organizaţii sau persoane juridice care editau diferite gazete, după cum se poate vedea şi în imaginea de mai jos, erau considerate ca fiind editori de presă.



De asemenea, fiecare gazetă în parte era condusă de un consiliu de conducere format, în primul rând, din membri ai partidului comunist. Aceştia aveau dreptul de a stabili felul în care decurg toate activitatile din cadrul respectivei gazete.



Un fapt deosebit de alarmant este acela că, deşi cu toţii ştim că libertatea presei de dinainte de 1989 era întru totul inexistentă, în acea vreme se proclama (sus şi tare) faptul că presa este, de fapt, liberă să scrie despre ce şi cum vrea, numai să nu îi vorbească de rău pe reprezentanţii partidului comunist şi să nu încalce o suită de reguli (destul de multe), care, până la urma urmei, mărginesc total libertatea acestora de exprimare.





Altă diferenţă remarcabila între presa de dinainte şi cea de după 1989 se remarcă la nivelul imaginilor: înainte, acestea erau în preponderenţă cu Nicolae Ceausescu şi soţia acestuia şi erau de dimnesiuni foarte mari, în timp ce imaginile cu alte personaje sau cu întâmplări ce nu îi priveau pe cei doi, erau prezente într-un număr foarte mic şi erau intotdeauna de dimensiuni extrem de mici. De asemenea, în Scînteia din 1988 se mai regăseau şi desene, precum ar fi cel ce a apărut de ziua copilului în fruntea articolului prin care se prezentau ideile lui Ceauşescu referitoare la valoarea copiilor ţării româneşti: „Partidul şi statul nostru înconjoară cu cea mai caldă dragoste şi grijă părintească copiii patriei, tânăra generaţie, făcând totul pentru a le asigura condiţii optime de trai”. După primii doi-trei ani, aceste desene sunt înlocuite de caricaturi, iar astâzi, dată fiind evoluţia tehnologiei, acestea, la rândul lor, sunt înlocuite de imagini. Caricaturile nu au dispărut complet, însă în ziarul “Adevărul” nu prea mai avem de-a face cu ele, acestea apărând mai mult în ziarele cu un astfel de specific, precum “Academia Caţavencu”.

Presa şi internetul
Tot datorită evoluţiei tehnologiei, tot mai multe ziare au trecut, astăzi, pe suport electronic. Deja nu mai este o modă, ci un nou şi revoluţionar fel de a fi al presei. Unii profeţi prăpăstioşi anticipează chiar că, în foarte scurt timp, ziarele imprimate tipografic vor dispărea, vor deveni obiecte de muzeu, stocate în colecţii pline de praf. Chiar dacă eu, personal, nu cred acest lucru (deoarece plăcerea şi intimitatea răsfoirii unui jurnal nu poate fi înlocuită de nimeni şi de nimic), trebuie să recunosc faptul că presa tradiţională, în ansamblul ei, se află într-o criză prelungă şi fără prea mari şanse de îndreptare – tirajele scad galopant, iar falimentele se înmulţesc precum ciupercile după ploaie. În mod cert, presa „online” va câştiga teren în mod constant. Până unde, însă, vom vedea.
O altă constatare vizează publicaţiile online de sine stătătoare. Deşi se pretind a fi ziare electronice de nişă, ele ezită încă, neştiind cu precizie ce ton, ce stil, ce tematică să adopte. Marele avantaj, care va susţine dezvoltarea acestui nou tip de presă, îl reprezintă caracterul interactiv al publicaţiei. Dincolo de comoditatea calculatorului, de preţul nesemnificativ, de rapiditatea cu care putem trece de la o publicaţie la alta, pentru a ne face o idee cât mai corectă despre un eveniment sau altul, oamenii au nevoie să discute între ei, să facă schimb de opinii, să ceară sfaturi şi ajutor, fie el doar moral sau afectiv. Deşi „online”-ul se adresează tot lecturii vizuale ca şi surata sa tipografică, noile formate electronice conţin în ele căldura iluzorie sau nu a convivialităţii, a dialogului – lucru de neatins de către celelalte suporturi.

Încheiere
Cu toate că jurnaliştii sunt, în ziua de azi, aparent liberi să decidă pentru ei înşişi, trebuie să recunoaştem faptul că şi astâzi ei sunt nevoiţi să îşi vândă sufletele pentru a-şi câştiga existenţa. Chiar dacă nu i le mai vând lui Ceauşescu, pentru a fi lăsaţi în viaţă, pentru a nu fi alungaţi din ţară sau, pur şi simplu, pentru a duce un trai cât mai decent din punct de vedere finaciar, aceştia trebuie, din acelaşi ultim motiv, să facă ceea ce le dictează mogulii din presă. După cum ne confirmă şi domnul Ion Ionescu, în „România Liberă”, pe data de 28 Aprilie 2009, „pentru mulţi dintre noi - cei ce au fost sau au devenit redactori în mass-media (după '89), a fi duplicitari, a ne vinde sufletul (celor ce îţi dictează – mogulilor din presă), nu ne mai provoacă traume morale. O facem cu seninătate, profesionist, reci.” Aceasta a adăugat, de asemenea, şi faptul că “Am fost pregătiţi temeinic în comunism. Atunci, o făceam pentru a ne asigura o pâine amărâtă, acum o facem pentru o pâine excelentă.”

Cum să avem o viaţă echilibrată şi o carieră reuşită?

Adrian Mutu:“Recunosc ca în trecut am făcut unele excese, dar acum am o viaţă echilibrată.”


În primul rand, consider că este necesar să definim termenii “viaţă echilibrată” şi “carieră reuşită”. S-a dovedit faptul că oamenii sunt extrem de diferiţi şi că fiecare ar putea da o altfel de definiţie pentru aproape fiecare lucru din lumea aceasta. Aşadar, şi aceste două expresii pot însemna altceva pentru fiecare dintre noi. Să încercăm, însă, să descoperim punctele comune ale tuturor acestor definiţii!
Termenul “echilibru” din sintagma “viaţă echilibrată” ne trimite, cu siguranţă, la ideea de a încerca puţin din toate, de a lua câte un pic din fiecare experienţă, fără a face excese şi fără a elimina total unul dintre lucrurile importante pentru noi.
Unii oameni ar pune acest stil de viaţă în opoziţie cu ideea de “carieră reuşită”, deoarece pentru mulţi a avea succes pe plan profesional presupune să renunţi la viaţa personală. Să vedem, totuşi, cum putem avea câte puţin din fiecare!

Judy Garland: “Întotdeauna să fii o versiune de prima mână a ta, în loc de o versiune de mâna a doua a altcuiva.”
Pentru mine, totul a început acum aproape 21 de ani. Am deschis ochii într-o lume necunoscuta mie şi a trebuit să fac eforturi pentru a afla: cine sunt cei patru ochi care se uită la mine cu atâta dragoste, cine sunt toţi ceilalţi ‘jde mii de ochi peste care dau atunci când primii patru mă însoţesc la o plimbare într-un loc mare şi cu multă chestie verde despre care am aflat între timp că este verdeaţă şi că eliberează oxigen, care e bun pentru sănătate, ce sunt toate celelalte lucruri care mă înconjoară, dar cel mai important: cine sunt eu.
Cred că pentru a ne începe drumul către o viaţă echilibrată este necesar ca mai întâi să aflăm cine suntem şi după cum spunea cineva, atunci când aflăm, să dăm volumul la maxim. Adică, să încercăm, să experimentăm, să mâncăm, să bem, să citim, să iubim, să sărutăm, să ne împrietenim, să ne plimbăm, să trăim. Şi toate acestea cu un singur scop: acela de a ne descoperi pe noi înşine aşa cum suntem. Iar după ce am aflat acest lucru, să ne bucurăm de minunea de a fi aşa şi nu altfel, să ne căutăm calităţile şi să le valorificăm, să ne aflăm defectele şi să fim mândri că sunt ale noastre, să ne acceptăm aşa cum suntem şi să conştientizăm faptul că fiecare e unic în felul său şi că nimeni nu poate fi perfect.
Un alt pas important este să ne punem întrebarea dacă peste zece ani ne vom mai aduce aminte de lucrurile la care muncim azi şi dacă peste o suta de ani îi va mai păsa cuiva de tot ceea ce facem acum. Să ne întrebam cum vrem să fim memoraţi de către oameni şi ce vrem să se spună despre noi, atât în prezent, cât şi după moartea noastră. Oricine este dator să îşi descopere valorile şi să înveţe să le folosească în aşa fel încât să rămână în memoria tuturor prin ceva caracteristic numai lui, să îşi creeze propria imagine.
Iar după ce am decis clar cine suntem şi ce vrem să facem cu acest lucru, se presupune că suntem mândri de calităţile pe care le avem, că ne respectăm şi că nu putem permite oricui să aibă acces la viaţa noastră şi la tot ceea ce reprezentăm noi, ca persoane. Aşadar, trebuie să ne stabilim o suită de principii în funcţie de care să ştim cum va trebui să acţionăm în momentul x şi pe cine va trebui să alegem ca prieten şi pe cine nu. Iar un alt lucru deosebit de important pentru noi este să realizăm că aceste principii nu pot fi aceleaşi pentru toţi oamenii, deşi este bine să învăţăm de la ceilalţi şi să preluăm din ideile lor, însă asta nu înseamnă să uităm să le adaptăm la propriul nostru fel de a fi.

Principii de viaţă în stil propriu
În incercarea mea de a fi o persoană echilibrată, mi-am stabilit priorităţile şi am învăţat să spun “NU” fără să mă simt prost, atunci când realizez că nu pot face un lucru sau că nu este suficient de important pentru mine sau poate că, pur şi simplu, nu mi se potriveşte.
Pentru a avea o carieră de succes, am învăţat să-mi dozez resursele şi să-mi organizez timpul astfel încât să lupt pentru a mai urca zilnic câte o treaptă din lungul drum necesar pentru a ajunge la jobul dorit. Şi, cel mai important, am învăţat că nu cantitatea, ci calitatea muncii depuse este cea care contează cu adevărat şi care va fi apreciată de un angajator de calitate. Iar dacă visezi la un job de calitate, e clar că şi angajatorul ar trebui să fie pe măsură. Şi da, există astfel de oameni!
O vorba spune că “rudele nu ţi le poţi alege, pe când prietenii da”, aşa că de ce să nu profit de această posibilitate? Pentru a mă înconjura de oameni de calitate, mi-am ales ca prieteni nişte oameni care încearcă şi ei să fie echilibraţi, care ştiu să bea câteva pahare de alcool la o ieşire în oraş, fără să strâmbe din nas şi să spună “Eu nu beau alcool!” şi fără să îşi depăşească limita personală şi să se facă de râs faţă de toţi ceilalţi. Chiar dacă unii ar putea spune că într-un bar sunt tot oameni care beau, unii doar ameţiţi, alţii la fel de beţi ca tine, aşa ca nu vei avea faţă de cine să te faci de râs, consider că este important ca fiecare, pentru propria sa imagine, să îşi cunoască limita şi la băutură şi să înveţe să se oprească atunci când este pe cale să o depăşească. Iar cum această limită diferă de la om la om, nimeni nu ar trebui să se simtă prost în momentul în care colegul de pahar îi râde în nas că el e deja la a doua bere şi tu încă o sorbi pe prima. De asemenea, mi-am ales prieteni care nu spun nu la experienţe noi, dar ştiu să spună nu la experienţe deja avute şi despre care au înţeles că nu li se potrivesc. M-am înconjurat de oameni care au încercat să fumeze măcar o dată, din curiozitate, şi nu mă refer doar la tutun, căci suntem datori să ştim la ce anume spunem nu, dar care nu au fost niciodată fumători şi care au ales să nu facă asta în continuare, pentru că au realizat că le-ar fi fost dăunător. Am încercat să-mi aleg ca prieteni oameni care ştiu şi să se distreze, dar nu se rezumă doar la atat, care pe lângă asta mai au şi nişte cursuri la o facultate şi se duc la mai mult de jumătate dintre acestea, care sunt capabili să treacă examenele cu brio şi apoi să le sărbătorească la o terasă cu o bere rece, care fac zilnic eforturi pentru a-şi mai adăuga câte un plus la CV-ul personal şi care au un plan de viaţă, o carieră ideală, o familie ideală şi încearcă să facă ceva pentru a le obţine.
În ideea de a nu privi munca precum un lucru neplăcut, dar care trebuie făcut, căci acesta nu este un mod de gândire care ar putea conduce pe cineva către o carieră reuşită, am încercat să îmi impun modele pozitive de gândire, cum ar fi: “munca este ceea ce fac eu din ea"; "munca poate fi o ocazie minunată de a ..."; “munca mea mă înscrie în circuitul lumii", etc.
Pentru a menţine echilibrul între munca intelectuală şi cea fizică din viaţa mea, precum şi între minte şi corp, în general, încerc să îmi fac timp zilnic să merg pe jos pentru câteva minute şi măcar de patru ori pe săptămână să mă duc la sala de fitness la care mi-am facut abonament. Iar pentru a avea o dietă sănătoasă, încerc să mănânc câte puţin din fiecare.
Pentru că am reusit să mă cunosc şi ştiu că cel mai bine mă simt la sfârşitul unei zile în care am fost activă şi am făcut câte puţin din toate, încerc să-mi folosesc tot timpul dintr-o zi, punându-mi ceasul să sune la o anumită oră, chiar dacă nu am cursuri sau nu trebuie să ajung undeva anume. Şi pentru că în nici un caz nu vreau să adorm la loc şi pentru că nu vreau să fiu ameţită pentru câteva ore bune de când m-am trezit, încerc ca atunci când sună ceasul să mă ridic imediat din pat şi să îmi încep activitatea. Şi pentru că nu vreau să pierd nicio părticică din timpul meu, nu pentru că “time is money”, ci pentru că “time is life”, atunci când mă trezesc lenevind în pat în plină zi cu soarele strălucind afară, îmi fac curaj să mă ridic, să mă îmbrac şi să pornesc către ... viaţa mea.
Şi nu în ultimul rând, pentru că sunt mândră de mine, atât fizic, cât şi în plan moral şi intelectual, aşa cum cred că ar trebui să fie orice om echilibrat şi care s-a descoperit pe sine, îmi fac timp zilnic să mă uit în oglindă şi să nu o fac pe fugă, cum mulţi o facem în ziua de azi. Îmi fac timp să mă admir şi să mă bucur zilnic de faptul că sunt blondă natural şi că am ochii verzi şi încerc să-mi ofer zilnic motive să mă bucur că sunt eu şi nu altcineva, aducându-mi aminte cât de bine fac lucrurile pe care am ales să le fac, iar acest lucru nu îl pot realiza decât trăindu-mi viaţa după propriile mele principii şi realizând şi azi, ca şi ieri, încă ceva deosebit, în propriul meu stil şi adunând laudele şi recompensele pentru acesta.

Evoluţia tehnologiei în ultimii 10 ani

„Tehnologia reprezintă modalitatea de organizare a universului astfel încât omul să nu mai experimenteze nimic singur.” [Max Frisch]

Datorită globalizării, lumea a devenit, treptat, un „sat global” – s-au împrumutat idei, cuvinte, expresii şi, mai ales, produse de tot felul. Astfel, fie am împrumutat anumite lucruri din curiozitate şi pentru că am fost surprinşi de nou, fie am fost nevoiţi, odată cu intrarea în U.E., mai ales, să ne adaptăm la stilul de viaţă european, care presupune utilizarea din plin a calculatorului, fără de care se pare că nimic nu mai are sens. Chiar de curând, în momentul când i-am spus cuiva că în ziua de astăzi nu mai e neapărat nevoie să te deplasezi de acasă pentru a-ţi procura biletul de avion, ci acesta îţi poate fi trimis şi pe e-mail, aceasta a fost extrem de şocată şi mi-a spus că se gândeşte cu groază că, poate, în curand, dacă nu ştii să utilizezi un calculator, ai putea ajunge în situaţia de a nu-ţi putea procura nici măcar produsele necesare pentru viaţa de zi cu zi; adică, practic, să nu mai poţi face nimic dacă nu stii să foloseşti calculatorul.
Aşa cum în trecut, datorită faptului că marinarii aveau nevoie de haine groase, din postav, ce se puteau obţine numai din lână de oaie (pentru a-i apăra de frig şi de ploaie), agricultura şi-a pierdut mult din importanţă, în favoarea oieritului; ori, având în vedere că pentru agricultură era nevoie de 100 oameni, iar pentru oierit numai de 3, 97 de oameni au rămas fără un loc de muncă, fiind nevoiţi să se mute la oraş. Acolo, bineînţeles, pentru a-şi găsi un loc de muncă erau nevoiţi să înveţe să scrie şi să citească şi în acest fel oile au participat la ridicarea nivelului la care se afla comunicarea în acel moment.
În acelaşi mod, astăzi, consider că datorită globalizării am fost nevoiţi să ne adaptăm la noi tipuri de muncă şi să ne axăm în principal pe lucrul la calculator, deoarece la majoritatea firmelor unde ne-am putea dori să ne angajăm sunt două cerinţe de bază: să ştim limbi străine (cât mai multe şi cât mai deosebite, dar în primul rând, logic, engleza) şi să putem utiliza un calculator (fără să îl stricăm).
Cine spune cele mai multe poveşti în ziua de astăzi? În nici un caz comunitatea, familia, şcoala sau biserica. Nici măcar ţara în care ne-am născut, comunitatea. Copiii noştri se nasc în case unde povestitorii dominanţi nu sunt cei care au ceva de zis, ci un mic grup care are ceva de vândut: mass-media, ceea ce înseamnă televizor, radio, ziare şi mai ales new media – internetul. Mulţi dintre copii „se nasc în faţa calculatoarelor”, în sensul că părinţii sunt obligaţi să lucreze în mare parte pe calculator, spre a câştiga bani, iar pentru copii, acesta este un „mediu de joacă”, ce, treptat, ia forma unui modelator al propriului lor viitor. De aici ar putea reieşi unul dintre aspectele negative ale evoluţiei tehnologiei, şi anume acela că multor copii nu li se mai oferă posibilitatea de a cunoaşte şi alte modalităţi de joacă decât calculatorul, iar noi, cei care am avut parte de ele în copilărie, astăzi uităm cum se trăieşte cu adevărat. Mulţi dintre noi au uitat ce sunt acelea cine romantice sau ce înseamnă o scrisoare de amor, începând cu toţii să ne trăim poveştile de iubire pe internet.
Evoluţia tehnologiei de-a lungul ultimilor 10 ani şi nu numai, a fost afectată şi a afectat mediul întreg înconjurător, societatea umană şi ştiinţa. Toate marile descoperiri care s-au făcut de-a lungul timpului nu ne-au afectat numai vieţile, felul în care trăim, ci şi cursul istoriei, pentru că poate, spre exemplu, dacă nu ar fi fost inventată busola, Christofor Columb nu ar mai fi descoperit „Noua Lume”, care a schimbat viaţa atât în Europa, cât şi în Asia şi Africa. Trebuie să fim conştienţi de faptul că evoluţia politică nu presupune doar urmări la nivel social, ea influenţând şi politica şi istoria şi mediul înconjurător. 
Odată cu accesul la tehnologii avansate am întâlnit (după cum am vazut deja) şi efecte pozitive şi negative ale acestei evoluţii. 
Dacă ar fi să ne întoarcem puţin în timp, la primele manifestari ale tehnologiei, putem descoperi cu uşurinţă că aceasta are cel puţin trei mari stadii: 

1. stadiul invenţiei armelor (extrem de simpliste, la început făcute numai din materiale precum piatra sau lemnul, care le foloseau oamenilor din acea perioadă istorică în scopul de a omorî animale, ce le serveau drept hrană – spre exemplu: arcul);

                                                            Arme confecţionate din piatră

2. stadiul invenţiei maşinilor (de unde armele fabricate iniţial necesitau un efort fizic destul de mare din partea oamenilor, în sensul că trebuiau să alerge după animalul respectiv, să îşi folosească forţa braţelor pentru a arunca şi a ţinti exact acolo unde trebuie, etc, o data cu inventarea maşinilor, gradul de solicitare din punct de vedere fizic s-a micşorat vizibil; este însă nevoie de un oarecare control din partea omului – spre exemplu: calculatorul, trenul, maşina, etc);

                                                          Una dintre primele maşini create

3. stadiul invenţiei roboţilor (aceştia au îndepărtat total nevoia controlului din partea omului, înlocuindu-l cu diverşi algoritmi – spre exemplu: ceasul digital, programele de pe un calculator, faptul ca telefonul poate redirecţiona apeluri în mod automat, etc).

                                                                       Robotul Nanofly

Există, însă, şi alte opinii în ceea ce priveşte dezvoltarea din punct de vedere tehnologic a societăţii de-a lungul timpului. Unii antropologi, cum ar fi Leslie A. White (1949), cred că progresele în ceea ce priveşte utilizarea de energie ar constitui o altfel de clasă. Din această perspectivă pot fi identificate patru stadii importante ale evoluţiei tehnologice: 

1. utilizarea de arme;
2. controlul focului;
3. aplicarea motorului cu aburi şi
4. controlul energiei nucleare.

Armele din piatră datează de acum aproximativ 2 milioane de ani, iar cele create din materiale mai uşoare probabil de şi mai mult timp. Este foarte posibil, aşa cum speculase Darwin, că sporirea utilizării de arme a creat presiunea evoluţionară care ne-a transformat în bipezi, deoarece pe două picioare ne-ar fi fost cu mult mai uşor să supravieţuim utilizând arme, decât dacă am fi continuat să mergem pe patru.

Revenind la tehnologia din ultimii 10 ani, putem spune că aceasta s-a dezvoltat extrem de rapid, implicând mai multe subcategorii, cum ar fi: 

-tehnologia comunicării;
-tehnologia transportului;
-tehnologia domestică (înseamnând toate aparatele create în scopul de a uşura munca din casa unui individ – spre exemplu: maşina de spălat, aerul condiţionat, încălzirea centrală, aparatul cu mirounde, frigiderul, etc.);
-tehnologia alternativă (care se ocupa cu găsirea de alternative la metodele clasice de funcţionare a diferitelor maşini şi aparate, care, din pacate, polueaza mediul; aşa, spre exemplu s-au descoperit metode de utilizare a: puterii vântului, a energiei solare, a gazului natural, etc).

După cum bine spunea marele filosof grec, Aristotel, omul este o fiinţă socială, ce nu poate exista în afara ideilor de socializare şi comunicare, astfel încât, aceasta din urmă devine activitatea ce ocupă locul principal în viaţa oricărui individ. Aşadar, în cazul tehnologiei comunicării, dacă e să ţinem cont de faptul că, după părerea mea, comunicarea nu se reduce doar la dicuţii orale sau scrise între doi sau mai mulţi indivizi, ci ea presupune şi transmiterea de idei prin artă (inclusiv culinară) – pentru că, după cum a aratat şi Lucian Blaga în scrierile sale, omul este o fiinţă creatoare, care se exprimă, comunică, transmite ceva prin artă, prin creaţie - , prin modă, prin design, putem spune că tehnologia comunicării a evoluat extrem de mult în ultimii 10 ani. Vorbind despre arta...culinară, chiar dacă pentru unii poate suna ciudat, se poate comunica şi prin intermediul unui tip de mâncare, al unei prăjituri spre exemplu; foarte interesante mi se par noile forme pentru prăjituri, pe care, folosindu-le, obţii prăjituri din care pare să fi muşcat cineva, deşi ele sunt intacte. Sau, tot din categoria formelor pentru prăjituri, face parte şi forma pentru tort Castel – casa Prinţeselor, Prinţişorilor, Regilor, Sirenelor, Cavalerilor, etc.

   

Prăjiturele ce dau impresia că s-a muşcat din ele

                                       

                                                                                Tort sub formă de castel roz

De curând am aflat despre noile tipuri de toalete care au pătruns şi în ţara noastră şi anume: cele în formă de gură cu buze voluptoase de femeie, de altfel extrem de atrăgătoare pentru un barbat. Noile haine inventate de designeri vestiţi comunică şi ele ceva: un stil, o idee, un gând, pentru că nu putem merge pe stradă cu o haină sau alta, fără ca aceasta să nu transmită ceva, chiar dacă nu intenţionăm acest lucru. Muzica reprezintă şi ea – comunicare, un tip de comunicare ce a evoluat, de asemenea, deosebit de mult în ultimul timp – noi genuri muzicale au fost inventate, tot mai multe formaţii combină genuri deja existente, spre a obţine unul nou şi original, cum ar fi, spre exemplu, formaţia Pink Martini, ce combină jazzul, muzica latino, cea clasică şi lounge într-un mod miraculos. Referindu-ne strict la ceea ce înseamnă comunicare pentru majoritatea, putem aminti faptul că acum 10 ani telefoanele mobile erau imense, axate doar pe simplul fapt de a ne ajuta să comunicăm la distanţă, deci nu includeau şi un mp3 player, o cameră foto, un web browser, jocuri, TouchScreen, Bluetooth şi alte alea; în plus, pe acea vreme telefoanele mobile erau extrem de scumpe, fiind accesibile numai persoanelor cu mulţi bani în buzunar; astăzi în schimb, oricine îşi poate permite un telefon mobil. In plus, în ziua de astăzi nu numai telefoanele mobile au mp3 player, ci chiar şi obiecte total incompatibile cu aşa ceva (la o primă vedere), cum ar fi ochelarii de soare. Şi dacă tot veni vorba despre ochelari de soare, tot de curând au fost creaţi chiar şi unii cu care poţi vedea cine vine din spatele tău, pentru securitate sau, pur şi simplu, pentru propriul tău divertisment. Tot pentru securitate s-a creat şi pedometrul cu alarmă, prin intermediul căruia poţi şti când cineva se apropie de tine. Acelaşi caz ca şi al telefoanelor mobile este, în mare, şi cel al televizioarelor cu ecran plat, care azi au un preţ mult mai accesibil şi multă lume şi le poate permite, faţă de vremurile de acum 10 ani, când numai marii „boieri” aveau aşa ceva în casele lor. Tot în categoria comunicare intră, zic eu, şi Dvd proiectorul de la Nikko R2-D2, un proiector video, care îmbina şi functiile de Dvd player şi ne oferă posibilitatea de a avea propriul nostru cinematograf, chiar în casele noastre. De asemenea accesul la internet era în trecut un moft pe care foarte puţine persoane şi-l puteau face iar viteza de conectare era jalnică, pe când în ziua de astăzi şi-l poate permite oricine – aproape toţi oamenii sunt conectaţi la internet şi au parte de viteze extraordinare, în schimbul unui preţ de nimic; ba mai mult – acum avem şi internet Wireless, la care nu avem acces numai acasă, ci şi în malluri, parcuri, aeroporturi, unde il putem detecta prin intermediul, spre exemplu, al unui tricou cum ar fi cel cu detector Wi-Fi, care se gaseste pe site-ul www.smuff.ro ; iar tricouri în ziua de azi avem de tot felul, nu doar cu detector Wi-Fi – ci şi cu ceas (în cazul în care ţi-ai uitat ceasul acasă, nu îţi place să porţi unul şi nu ai nici telefonul mobil pe la îndemână sau pur şi simplu ţi-e prea lene să îl scoti, poţi doar să te uiti în jos, la ceea ce scrie pe tricoul tău), chiar şi tricouri electro 3D sau, mai nou, 4D, care te ajută să vibrezi în ritmul muzicii, fiind ideal pentru o ieşire în club. Revenind la internet, prin intermediul lui avem acces la o sumedenie de informaţii (aşa-numitele pagini web), la poşta electronică - e-mail, la chat, putem efectua transferuri de fişiere, putem deschide sesiuni de lucru de la distanţă, putem intra în grupuri de discuţii pe teme prestabilite, putem juca jocuri interactive pe reţea. O aplicaţie importantă a internetului este World Wide Web, prescurtat WWW, deseori numit numai Web. WWW a fost inventat de către Tim Berners-Lee în anul 1993, iar în acea vreme numai persoanele înstărite îşi permiteau asemenea luxuri ale comunicarii. Apariţia DVDului este iarăşi extrem de importantă în cadrul evoluţiei tehnologiei comunicaţiei. Deşi capacitatea de stocare a unui CD-ROM este semnificativă, multe programe şi jocuri încep să aibă dimensiuni din ce în ce mai mari; au apărut deja enciclopedii sau programe pe 4-5 CD-ROM-uri. Problema aceasta este rezolvată prin apariţia DVD-ROM-ului, următorul pas după compact disc. DVDul este un mediu de stocare optic, cu o capacitate de 7 ori mai mare decât a CDului. La începutul anilor 1990 au fost dezvoltate două medii optice de stocare cu densitate mare: pe de o parte discul MultiMedia, susţinut de Philips şi Sony, iar pe de altă parte era discul SuperDensity, care avea ca susţinători pe Toshiba şi Time-Warner . În cele din urmă, cu intervenţia celor de la IBM, s-a ajuns la o înţelegere, aşa că cei de la Sony şi Philips au renunţat la ideea lor de disc MultiMedia, pentru a fi de acord cu discul SuperDensity. După ce s-au adus noului produs mici îmbunătăţiri pentru protecţie împotriva zgârieturilor, acesta a fost lansat cu o capacitate de stocare de 4.7 GB, proiectul iniţial fiind de 5GB. Şi lista ar mai putea continua....

                                    Coperta albumului „Sympathique”, al formaţiei Pink Martini

În cadrul tehnologiei transportului au aparut noi mijloace de transport nebănuite şi cele deja existente s-au modernizat; o invenţie despre care am citit de curând într-o revistă şi care m-a şocat este cea a unui aşa-numit „Virgin Galactic Spaceship 2”, care este un fel de avion cu care se efectuează zboruri în spaţiu, însă, nu de către specialişti, ca până acum, ci de oamenii de rând (bineînţeles doar de cei cu 200.000 de dolari în buzunar). Virgin Galactic este prima companie care organizează călătorii în spaţiul cosmic, dându-ne ocazia să devenim nişte mici astronauţi, deoarece întreprinzătorul Richard Branson a extins compania Vrigin Group şi împreuna cu Burt Rutan construieşte aeronave cosmice de o tehnologie inedită, special amenajate. Călătoria în incredibil începe de la Mojave Spaceport din California, iar la început, pentru o clipa te simţi strivit în scaun şi totul în jur tremură de urletul motoarelor, deoarece alergi cu o viteză de 2.500 de mile pe oră, adică de trei ori mai mult decât viteza sunetului, însa după câteva minute totul devine liniştit şi decorul se schimbă. Timp de 3 ore, în faţa ochilor ţi se dezvăluie imaginea magnifică a Universului, spectacolul cel mai fascinant, după părerea mea, care îi este dat omului să-l vadă. Tot un „mijloc de transport” ar putea fi numit şi accesoriul atât de la moda astăzi prin Bucureşti şi venit din Statele Unite, şi anume – fly jumpers. Pentru unii ar părea poate mai degrabă un sport, deoarece fly jumpingul oferă ore interminabile de distracţie şi gimnastică ritmică. Fly jumpers cuprind o platformă încorporată cu autocolant, pentru fixarea tălpii în interiorul acesteia, genunchiere de protecţie şi elemente de fixare ce asigură menţinerea stabilă a picioarelor în fly jumpers pe durata deplasării.
Din punctul de vedere al mărfurilor transportate în domeniul transportului feroviar observăm că există un trend descendent. Cea mai mare valoare a fost înregistrată în anul 1990 după care a înregistrat scăderi considerabile. Valoarea minimă a fost înregistrată în anul 1999. Motivul acestei scăderi poate fi apariţia altor căi de transport mai performante, mai rapide şi la un preţ mai mic. Acelaşi trend descendent a fost înregistrat şi în domeniul transportului rutier, care a atins maximul în anul 1990 şi minimul în anul 2000. Motivul acestui trend descendent constă în consumul mare înregistrat de maşini. Astfel o maşină de marfă are un gabarit mare, consumă benzină, combustibil ce are o ardere rapidă, la care se adaugă greutatea mărfurilor, ceea ce duce la o creştere a consumului cu 80%. În plus, timpul destinat transportului este foarte mare dacă ţinem cont de faptul că un şofer de camion are dreptul să conducă doar 4 ore, după care e obligat să îşi ia o pauză de 8 ore, pe lângă faptul că în zilele de sâmbătă şi duminică, şi pe timp de vară – în timpul zilei, este interzisă circulaţia mijloacelor de transport cu un gabarit mare. Prin urmare, comercianţii s-au axat pe alte căi, mai economice de transport.
Pe de altă parte transportul pe căi navigabile interioare a înregistrat un trend crescător fluctuant, maximul fiind înregistrat în 1997 şi minimul în 1992. Acest trend se datorează faptului că ţara noastră este brăzdată de numeroase râuri care comunică între ele şi care facilitează transportul între 2 puncte, având, pe lângă costul redus şi un timp de transport mai mic. Cel mai mare cost în acest caz îl implică achiziţionarea utilajelor transportatoare, care până la urmă este o investiţie, acest cost fiind redobândit prin amortizare într-un timp relativ scurt.

                                                              Virgin Galactic Spaceship 2

În ceea ce priveşte tehnologia domestică, apariţia a tot felul de maşini de spălat modernizate – cărora li se face reclamă zilnic la televizor ar putea intra în această categorie; acum 10 ani nu erau maşini automate, ci mai degrabă nişte rable de maşini de spălat pe care le regăsim şi acum prin casele unora dintre bunici ... astăzi, în schimb, se crează tot mai multe feluri de maşini de spălat – ultima invenţie cred că este acea maşină care face să dispară orice urmă de fir de păr de animal de pe haine, căreia i se tot face reclamă. Cuptorul cu microunde, deşi se spune că nu este tocmai bun pentru sănătatea noastră, ne este de foarte mare ajutor în momentul în care nu avem chef să aşteptăm până se dezgheaţă carnea în mod normal sau nu vrem să mai murdărim crătiţile încălzind mâncarea normal sau, cel mai important, atunci când nu este gaz. Dacă tot vorbeam mai devreme despre faptul că evoluţia tehnologică a avut atât efecte pozitive, cât şi negative, să vedem ce efecte negative are, spre exemplu, utilizarea cuptorului cu microunde – rezultat al evoluţiei tehnologice din ultimii 10 ani! Căutând pe internet, am descoperit o sumedenie de forumuri de discuţii pe această temă, unde multe dintre opinii erau împotriva utilizării cuptorului cu microunde. Tot prin intermediul internetului am aflat şi faptul că există studii clinice, puţine la număr, ce-i drept, care se referă la calitatea alimentelor după procesarea la microunde. Şi toate aceste studii au cazut de acord în privinţa nocivităţii încălzirii la microunde. Unul dintre acestea explică mecanismul descompunerii şi degradării vitaminelor B12, C si E din alimentele încălzite în acest tip de cuptor. Un altul arată că, prin încălzirea în cuptorul cu microunde a laptelui matern, anticorpii şi enzimele se distrug. Un studiu efectuat la o clinică din Elveţia a analizat comparativ sângele unor pacienţi care au consumat regulat alimente procesate în cuptorul cu microunde, precum şi pe cel al unor persoane care au consumat alimente încălzite convenţional. Acest studiu a arătat că: 

1. Nivelul hemoglobinei (totale şi eritrocitare) a scăzut semnificativ după ingerarea alimentelor încălzite la microunde;
2. Leucocitele (globulele albe) au crescut ca număr după digerarea alimentelor prelucrate cu microunde;
3. Microundele au afectat structura proteinelor serice;
4. Fracţiunea de colesterol (rău) LDL a crescut în raport cu fracţiunea HDL.

Alte studii au arătat o incidenţă statistică ridicată la cancerele de stomac şi colon şi, în plus, o degenerare generală a componentelor celulare, din cauza alterării substanţelor chimice din compoziţia alimentelor procesate la microunde. Aşadar, având la dispoziţie aceste concluzii, suntem puşi să alegem, practic, între Natura şi comoditate... Dar în loc să ne distrugem sănătatea mâncând tot felul de mâncăruri încălzite la cuptorul cu microunde, astăzi putem avea parte de un grătar gustos şi sănătos şi, în acelaşi timp, de fotbal. Un cadou foarte drăguţ pentru orice persoană de sexul masculin (sau pentru orice persoană pasionată de fotbal, în general) este grătarul în formă de minge de fotbal:

                                                     Grătar sub formă de minge de fotbal

Ce tot vorbim noi despre apariţia ceasurilor digitale, care intră în categoria ultimă a dezvoltării tehnologiei – cea a roboţilor - , când astăzi avem parte de noul Chronotronix V400 Nixie, care nu este doar un simplu ceas? Liniile lui „severe”, care amintesc de un club, în combinaţie cu amestecul diferitelor materiale, cum sunt lemnul şi aluminiul, transformă funcţia utilitară a unui ceasornic de precizie (care funcţionează şi ca deşteptător), într-un ... obiect de design unic, elegant. Sau ce tot vorbim noi despre apariţia şi performizarea calculatoarelor sau televizoarelor de-a lungul ultimilor 10 ani, despre apariţia TV Tunerului, cu ajutorul căruia putem vedea ce e la televizor de pe calculator, când azi avem parte de televizor şi calculator 2 în 1? Noul Living RooM PC de la Sony ne oferă posibilităţi nesfârşite de recreere şi design elegant, fiind o combinaţie între televizor şi calculator; conceptul acestui televizor unic permite conectarea lui la orice televizor, dând astfel posibilitatea înregistrării, întreruperii, dar şi reluării programelor, în cazul în care nu aţi reuşit să vizionaţi ceva.

                                                                 Chronotronix V400 Nixie

                                                                      Living RooM PC  

În ceea ce priveşte tehnologia alternativă, un proiect deosebit de important mi se pare „Solar Tower”, o uzină termală înaltă de un kilometru. Aceasta este goală pe dinăuntru, iar la baza sa se află un sistem de captare a energiei solare – o porţiune circulară, transparentă, ce măsoară în jur de 10 mii de hectare suprafaţă. Aerul de sub sistem se încălzeşte datorită luminii solare şi se ridică prin convecţie, în clădire. Aici, în timpul ascensiunii, aerul accelereaza până la viteza de 55 km/h, punând în funcţiune 32 de turbine, care generează energie electrică în mod similar cu un sistem de mori de vânt. Solar Tower are un avantaj mare faţă de morile de vânt sau de generatorii solari - acela că poate funcţiona fără vânt, chiar timp de 24 de ore pe zi. Datorită mulţimii de celule solare, aerul se încălzeşte în timpul zilei, permiţându-i să funcţioneze continuu şi în absenţa soarelui. Un alt proiect important de energie nepoluantă vine din Israel: o centrală care foloseşte lumina soarelui pentru … abur. Energia eoliana şi cea produsă de forţa valurilor vor fi înlocuite de cea produsă de fluxul cumpărătorilor, ca sursă de energie gratuită, după cum relatează “The Sunday Times”, citat de Mediafax. Cercetătorii francezi ai Institului francez al petrolului în colaborare cu CEA din Franţa fac cercetări, care au ajuns în stare avansată, în vederea obţinerii unui nou tip de carburant de sinteză, un lichid pornind de la biomasă.

                                                                   Solar Tower, Australia

Cred că tot în categoria tehnologiei alternative ar putea intra şi obiecte cum ar fi „borcanul cu soare”, ce are un mic sistem solar încorporat, care adună razele soarelui ziua şi le păstrează, pentru ca, mai apoi, să le împrăştie pe durata nopţii. Cred că este o idee bună ca, în loc să folosim curentul electric, să avem un astfel de borcănel luminos în casă. Singura problemă ar fi aceea că nu are un buton turn on/off, astfel încat nu se va opri niciodată, iar dacă vrem să dormim pentru o clipă şi să scăpăm de lumina orbitoare, va fi nevoie să îl ascundem prin altă cameră.

                                                                  Borcănelul cu ... „soare”

O implicaţie economică a acestei dezvoltări continue este, după părerea mea, faptul că munca intelectuală creşte ca importanţă faţă de munca fizică. 
Expansiunea şi crearea de noi instituţii ce lucrează cu informaţii (cum ar fi universităţile, librăriile, diferitele companii, etc) sunt o dovadă a faptului că civilizaţia noastră se află în plină evoluţie tehnologică.
Un alt aspect important al dezvoltării tehnologiei este diversificarea pieţei şi concurenţa, plaja de produse actuale fiind cu mult mai mare decât cea de acum zece ani şi în final, tot consumatorul având de câştigat deoarece i se pun la dispoziţie mai multe produse şi feluri de produse dintre care să poată alege.
Ultimul, însă nu cel din urmă aspect al evoluţiei tehnologiei despre care doresc să vă readuc aminte este cel al compatibilităţii. Deşi la început majoritatea firmelor au ţinut doar la formatul lor de fişier, la driverele lor, neacceptând nimic altceva, pe parcurs majoritatea dintre ele au realizat că acest lucru nu face decât să limiteze consumatorul la anumite operaţiuni şi eventual la un singur calculator. Drept urmare, astăzi un cablu poate fi folosit de mai multe produse, nemaifiind neapărat nevoie să avem zece cabluri diferite pentru zece aparate diferite, iar programele au început să recunoască şi să lucreze şi cu alte feluri de fişiere. În opinia mea, puţinele companii ce n-au acţionat în acest mod nu au avut decât de pierdut.
Din toate cele anterior prezentate, reiese clar faptul că deşi evoluţia tehnologiei în ultimii 10 ani a adus o multitudine de beneficii şi de câştiguri societăţii noastre, efectele sale negative nu sunt deloc de trecut cu vederea; faptul ca în ziua de astăzi copiii nu mai au parte de o copilărie adevărată, părinţii preferând să îi ştie în faţa calculatorului (unde sunt mult mai în siguranţă) şi că mulţi dintre noi, cei mai mari, nu mai ştiu să trăiască cu adevărat nu sunt lucruri uşor de trecut cu vederea. În scopul accentuării acestui aspect negativ, vă invit să vizionaţi următorul clip:

COPILARIA NOASTRA VS. COPILARIA LOR

În concluzie, tehnologia implică manipularea mediului înconjurător, în aşa fel încât să rezolve probleme majore legate de nevoi biologice normale, de comunicare, de sănătate, etc. Aşadar, de-a lungul ultimilor 10 ani au avut loc mult prea multe schimbări la nivel tehnologic (comunicaţii, transport, aparate electrocasnice, energii alternative ş.a.m.d.), pentru a le putea cuprinde pe toate într-o singură lucrare, însă am încercat să le suprind pe cele mai importante şi/sau atractive şi sper că am reuşit acest lucru.

M-am decis unde vreau sa locuiesc!

Conform datelor oferite de Reuters (Paris) pe data de 23 aprilie 2009, francezii sunt europenii care petrec cel mai mult timp mancand si dormind. Se pare ca reputatia lor de gurmanzi nu este doar un mit, ci este cat se poate de dovedita.
Studiile efectuate de specialisti in domeniu arata ca dintre toti locuitorii continentului european, francezii petrec cel mai mult timp mancand: in medie doua ore pe zi, fata de media normala, care este de aproximativ o ora zilnic. 
Nici in ceea ce priveste orele de somn nu se lasa mai prejos, avand in vedere faptul ca acestia dorm aproximativ noua ore pe noapte, in timp ce media in majoritatea celorlalte tari nu depaseste opt ore.
 
Daca este sa iau in considerare faptul ca eu, daca dorm mai putin de zece ore, casc toata ziua si ca daca nu sunt lasata sa mananc in momentul in care imi este foame (si, evident, asta se intampla la ore fixe) exista sanse destul de mari de a ma manifesta foarte urat, cred ca este suficient de clar unde mi-ar fi cel mai bine din acest punct de vedere.
Daca pana acum mai aveam dubii in legatura cu tara in care imi doresc sa ma stabilesc si sa imi gasesc un loc de munca, acum stiu sigur: este Franta! 

Filmele de dragoste

Produsele mass-media indeplinesc o serie de functii care difera de la un autor la altul. Cele mai dezbatute sunt insa cele pe care le precizeaza si Mihai Coman in cartea sa, „Introducere in sistemul mass-media” (1999: pp. 96-97) si anume: functia de informare, cea de legatura, de interpretare, de divertisment si de culturalizare. In categoria „mass-media” insa, intra, dupa cum se stie, nu doar produsele presei scrise, ale radioului si televiziunii, ci si muzica, filmele, cartile, rebusurile etc.Asadar, filmele, tinand de mass-media, indeplinesc si ele, in mare, aceleasi functii.

Stim cu totii prea bine ca prin consumul de divertisment nu raspundem numai dorintei de relaxare si refacere, dupa oboseala unei zile de activitate ; din alta perspectiva, spune Mihai Coman, el 
„satisface si nevoia omului de a scapa de sub presiunea cotidianului, de a evada si de a gasi refugiu intr-o lume imaginara. Psihologii considera ca, de indata ce sunt cufundati in universul simbolic al unui film sau al unui roman, al unui documentar de calatorie sau al unui show muzical, oamenii traiesc experiente vicariale, beneficiind, la modul imaginar, de trairi, evenimente si situatii pe care, in orizontul vietii reale, nu le-ar putea trai niciodata.” (1999: p. 96) . 
Sociologul francez Jean Cazneuve, referindu-se la capacitatea mass-media de a oferi „trairi prin procura”, sustine ca, prin divertisment, omul „regaseste imaginea a ceea ce se teme sa vrea sa fie si a ceea ce isi marturiseste ca viseaza sa fie. Astfel, se creeaza o lume factice, care permite evaziunea si ofera totodata o doza usoara de informare” (1972: p. 106) . Autorul defineste aceasta latura a presei prin formulele „functie terapeutica” sau „functie catharctica”, subliniind astfel faptul ca, prin asumarea unor asemenea experiente imaginare, indivizii se elibereaza de pulsiuni, frustrari si nemultumiri, proiectandu-si suferintele sau visurile in lumile imaginare oferite de mesajele mass-media.
In continuare voi vorbi despre modul in care filmele indeplinesc aceasta „functie catharctica”, dar nu orice filme, ci doar cele de dragoste.
Conform Wikipedia, in timp ce majoritatea filmelor vorbesc, printre altele si despre un aspect al romantismului dintre doua personaje (cel putin intr-o intriga secundara) , un film romantic poate fi usor definit ca fiind un film in care intriga principala, conflictul central (premisa povestii) se invarte in jurul implicarii romantice a protagonistilor. Cele mai comune teme presupun situatia in care personajele trebuie sa ia decizii bazate pe o atractie romantica recent intalnita. Intrebarile : „Pentru ce traiesc?” sau „De ce sunt cu partenerul meu actual?” apar adesea, in cazul celei dintai raspunsul fiind adesea: „Pentru el/ea!”, facand personajul in cauza sa realizeze cat de mult il/o iubeste pe el/ea si conducandu-l spre implinirea dragostei alaturi de persoana respectiva; in cazul celei de-a doua intrebari, in majoritatea situatiilor raspunsul sau tocmai lipsa unui raspuns face personajul in cauza sa realizeze ca nu este cu persoana potrivita si sa ia atitudine, facand schimbari majore in ceea ce priveste viata sa afectiva.
Asadar, putem lesne trage concluzia ca filmele, mai ales cele romantice ne-au obisnuit deja cu o anumita intriga si cu un anumit curs al lucrurilor: anumite intrebari apar special pentru a se da anumite raspunsuri, unele intamplari au loc special pentru a cauza unele urmari s.a.m.d.
Se considera ca ceea ce atrage cel mai mult la astfel de filme este realitatea dramatica a emotiilor exprimate de catre personajele filmelor. Cel mai mare succes al unui film romantic este reprezentat de Titanic (1997) de pe urma caruia a fost realizat un profit de peste 1,8 bilioane de $.
Alta caracteristica ce nu poate lipsi este aceea ca filmele romantice au intotdeauna un final fericit ( sau cel putin dulce-amarui ) si multi ar argumenta ca un film cu un final trist nu poate fi numit „film romantic” sau in orice caz acesta poate constitui un subiect de discutii si contra-argumente mai ales intre scriitori si producatori.
 
Cele mai cunoscute exemple de filme romantice ar fi : A walk to remember, An affair to remember, Before Sunrise si continuarea sa: Before Sunset, Bridget Jone’s Diary, Camille, Casablanca, City of Angels, Dirty Dancing, Doctor Zhivago, Love Story, Message in a Bottle, Pretty Woman, Pride and Prejudice, Random Harvest, The Holiday, The Sheik, Sleepless in Seattle, While You Were Sleeping, The Bachelor, etc.
Intotdeauna ne dorim ca si in viata reala, vorba „totul se va termina cu bine” sa se aplice, ne dorim si noi sa avem parte de finalurile fericite ale filmelor de dragoste. Dar ce e ciudat e ca filmele de dragoste au arareori un „PART TWO”, care sa arate si ce se intampla cu cei doi dupa casatorie, precum nici basmele nu mai mentioneaza nimic dupa clasicul „si au trait fericiti pana la adanci batraneti”.
Sau poate ca tocmai dramele ce prezinta membrii cuplurilor deja casatorite, distrugandu-si singuri visul in care au crezut cu tarie, sunt continuarea filmelor de dragoste (a unora dintre ele), dar cu personajele schimbate. Daca am pune in paralel sfarsitul unui film romantic tipic cu inceputul unei drame ce prezinta o casnicie ratata, incheiata cu un divort, am putea cu usurinta sa o vedem pe cea de-a doua ca pe o continuare a celei dintai.
Sa privim spre exemplu sfarsitul filmului romantic 27 dresses – 28 dresses (2008) , in care viitoarea mireasa isi arata starea de euforie prin urmatoarele cuvinte :
 „ - Eram la o nuntă unde nu trebuia să prind buchetul, să aşez cartonaşele pe mese sau să ţin rochia la toaletă.Totul era perfect. Nu-mi păsa de nimic. Pentru că tot ce conta era cel care mă aştepta la altar, privindu-mă exact aşa cum mi-am dorit întotdeauna. ”
 In momentul cand este intrebata daca asta e ceea ce si-a dorit, tanara raspunde exaltata : „ - Nu. E mai mult. E mult mai mult. ”, dupa care filmul se finalizeaza cu tipicul monolog al preotului, care spune : „ - Dragii mei, ne-am adunat aici astăzi pentru a celebra căsătoria lui Jane Nichols şi Kevin Doyle. [...] Şi acum vă declar soţ şi soţie. Poţi săruta mireasa. ”
 Sa vedem acum ce fel incepe drama cu un nume atat de semnificativ, Le Divorce (2003): totul porneste de la niste simple certuri si neintelegeri, de la faptul ca unul dintre cei doi pleaca fara sa spuna unde se duce ; „- Unde pleci? ; - îmi pare rău, Roxeanne. Te sun eu, îmi pare rău. Te sun eu. ; - Vorbeşte cu mine.De ce faci asta? ; - Nu, Roxeanne. ; - Spune-mi unde pleci. ; - Te sun eu.” sunt niste replici care nu ar putea sa nu ne sune cunoscute. Cred ca nu putini oameni au folosit la viata lor replica „-Te sun eu!”, pentru a scapa de cineva sacaitor cu care nu mai doreau sa aiba nici o legatura. Intre timp, femeia ramasa singura incepe sa treaca de la gandul ca a plecat si va reveni la ideea ca, de fapt, tocmai a fost parasita...incepe sa inteleaga care este noua ei situatie : „-Cred că...Charles- Henri m-a părăsit. ; -Ce? S-a întâmplat ceva? Are vre-o legătura? ; -Nu ştiu ce se întâmpla.Nici măcar nu ştiu unde este.” Si astfel, de la etapa in care nu intelege si vrea sa inteleaga, iata ca ajunge la etapa finala, cand nu ii mai pasa sau pur si simplu se resemneaza : „Lasă-l să divorţeze. Nu îl pot opri.” . Si poate ca acesta fusese tocmai sfarsitul unei relatii superbe, care parea a merge ca pe roate la inceput, care poate a inceput tot in acelasi stil al filmelor romantice...
 Or, nu am putea vedea acest divort in etape ca o continuare a comediei romantice dinainte, care se finaliza cu o nunta sau, de fapt, a oricarui alt film romantic ?
Ne tot dorim sa se termine si in viata noastra ca in filmele romantice, insa, de-a lungul timpului parandu-ne imposibil, ne spunem ca „asa ceva se intampla doar in filme”. Dar oare ne-am gandit vreo clipa ca poate daca s-ar termina ca in filme, s-ar pregati terenul pentru o tragedie? Ne-am gandit oare ca ne va fi imposibil sa ne intelegem, pentru ca, pur si simplu, nu suntem facuti unul pentru celalalt? Ne-am gandit ca astfel am avea o viata - jumatate film romantic, jumatate drama - ?

 Pe cine nu ar induiosa un final fericit, in genul celui din It’s a Boy Girl Thing (2006) , cand doi tineri atat de diferiti, dar care se iubesc, ajung totusi sa isi marturiseasca sentimentele si sa fie impreuna ? Caci asa-zisul „prostovan”, iata ca ne poate face sa lacrimam cu replica :
 „- Să te compar cu o zi de vară ? Nu există una mai frumoasă si mai temperată . Vânturi puternice... bla bla bla ... Mai era ceva acolo, dar nu mai îmi amintesc . Îmi ... îmi pare rău . Nu sunt Shakespeare . Nici rolul meu de Romeo nu a fost cine stie ce . Mi-as dori să îti fi spus cele mai frumoase cuvinte din lume . Si îmi place si chestia aceea pe care o faci cu nasul când zâmbesti . Întotdeuna m-ai corectat când am gresit . Dar cel mai mult vreau să-ti spun că ... Tu mă faci să fiu o persoană mai bună .”
 Si apoi momentul in care „Romeo” al nostru isi scoate coroana de rege al balului de pe cap, aruncand-o in spate si spunand : „- Si de aceea asta nu înseamnă nimic pentru mine . Si tu însemni totul pentru mine . Dar nu uita că eu sunt doar un fundas prostovan . Nu găsesc cuvintele potrivite .” devine deosebit de emotionant, mai ales ca este urmat de replica „printesei”: „ - Ai spus niste cuvinte minunate. Niste cuvinte perfecte.Vino încoace, bolovanule.” ; „ - Încearcă să mă opresti, scumpeteo.” . Si pentru ca totul se termina cu sarutul celor doi si cu fosta prietena a regelui balului alergand dupa acesta si strigand in gura mare : „- Încetati ! Eu sunt regina balului !”, asadar, cu cei buni invingatori si cei rai invinsi, dupa modelul basmelor, toata lumea este fericita ...
 Totusi, daca stam bine si ne gandim la cat de diferiti sunt cei doi : o fata careia ii place sa invete, sa citeasca, sa asculte muzica lenta si un baiat caruia ii place sa joaca fotbal, sa injure, sa se distreze si sa asculte rapp ... oare cat de mult va dura pana la o prima cearta ? Pentru ca, luand lucrurile cu atentie la puricat oricat de mult ar fi dispusi cei doi sa lase unul de la celalalt pentru dragoste, diferentele sunt mult prea mari. Si in plus, era o vorba batraneasca „la inceput e dragostea, dupa aceea totul dispare si trebuie sa ramana doar respectul”. Cam ce respect ar ramane dupa ce dragostea lor s-ar stinge ? Probabil cam acelasi care era si inainte sa inceapa sa se placa, adica atunci cand nu se suportau unul pe celalalt si puteau declara cu mana pe inima ca se urasc ... Bineinteles ca nu in toate cazurile ar fi imposibil ca cei doi sa se inteleaga si sa formeze un cuplu fericit „pana la adanci batraneti” , dar cazul acesta arata clar ca se pot face si greseli, ca pot ajunge impreuna prin intermediul unor scene foarte siropoase, doi tineri care nu au nimic in comun, iar asta nu ar putea conduce decat la probleme, deci la o drama a cuplului .

 Ceea ce am vrut sa arat cu acest exemplu nu era in nici un caz faptul ca nu sunt de acord cu filmele cu finaluri siropoase, ba tocmai din contra, ci doar ca noi, oamenii, nu ar trebui sa ne mai dorim atat de mult ca viata noastra amoroasa sa fie „ca in filme”, ci sa analizam mai bine inainte cat de bine ne potrivim si sa incercam sa ne imaginam ce fel ar arata viitorul relatiei noastre . Trebuie inteles faptul ca pentru a-si indeplini, printre altele, si functia de catharsis, de eliberare, astfel de filme trebuie sa prezinte lucrurile altfel, in roz. Acest lucru ne ajuta pe noi sa ne simtim bine, sa ne eliberam de frustrari si probleme, insa daca nu suntem suficient de realisti riscam sa luam mult prea in serios filmele si sa aplicam lucruri care nu se potrivesc in viata de zi cu zi . De multe ori mass-media este criticata pentru faptul ca prezinta situatii si intamplari care pot afecta mentalitatea si comportamentul unor oameni, insa in general se vorbeste despre cazul copiilor. Se spune ca unele desene animate sunt violente si pot influenta in mod negativ comportamentul copiilor nostri . Iata insa ca nu numai copiii pot fi afectati . Si unor „oameni mari” , daca li se prezinta filme cu un anumit curs ei pot confunda ceea ce se intampla acolo cu propria lor realitate . Din tendinta regizorilor de a include cat mai multe elemente din viata oamenilor simpli in filme, de a-i face sa se regaseasca in ele, se poate insa ajunge la unele exagerari. Iata, asadar, un lucru ca toate celelalte, cu parti bune si ... evident si parti rele .

 
Ce se intampla cu noi, insa, cand vedem chiar intr-un film de dragoste ca lucrurile nu isi urmeaza cursul firesc ( cu care am fost deja obisnuiti si pe care il cerem, ni-l dorim, oricat de superiori ne-am crede noi, pentru ca, da, avem nevoie de astfel de povesti ca sa traim ) ? Ce se intampla cand vedem, ca in filmul My best friend’s wedding (1997) , ca o femeie care pana sa afle ca prietenul ei cel mai bun se casatoreste, se temea ca nu cumva acesta sa vrea mai mult de la ea si sa fie pusa intr-o situatie stanjenitoare, imediat ce afla acest lucru, ajunge sa alerge disperata pentru a rapi mirele de la propria lui nunta? Si ce se intampla cand, la finalul filmului nu o vedem pe aceasta impreuna cu barbatul respectiv, pentru ca, bineinteles, nu a fost decat o manifestare a orgoliului ce ii cerea sa castige tot mereu ea? Totusi am putea jura ca daca stam bine si ne gandim si in alte filme romantice totul parea sa porneasca tot de la un orgoliu in plina manifestare sau de la orice alt motiv, numai dragoste nu....si totusi, finalul filmului ni i-a prezentat de fieacare data pe cei doi impreuna....eventual chiar in fata altarului!
Desi multi dintre noi spun ca isi doresc ca filmele „sa semene mai mult cu realitatea”, in subconstientul lor, nu, ei nu-si doresc nici in ruptul capului acest lucru care i-ar face sa planga de ciuda spre finalul filmului si sa isi muste mainile, spunand: „Dar nu se poate, e un film, finalul trebuie sa fie fericit!” Pai da, si finalul a fost chiar foarte fericit, celor doi indragostiti nu le-a mai distrus nimeni nunta, iar prietena cea mai buna a mirelui, care le este domnisoara de onoare, a cazut in bratele altui barbat, George, cu care a dansat pe tot parcursul nuntii. Finalul este alcatuit tot dupa tiparul dragalaseniilor tipice unor astfel de filme : George o suna pe domnisoara de onoare in timpul nuntii si urmeaza o discutie ce ii aduce impreuna : 
„-Buna George.” ; „-Te distrezi?” ; „-Nu, dar am facut ceea ce am venit sa fac.” ; „-I-ai despartit?” ; -„-Nu, mi-am luat ramas bun.” ; ”-Buna fata, sunt mandru de tine.” ; „-Dar ar trebui sa dansezi.” ; „-Am planuri mari pentru asta.” ; „-Doar da-mi 30-35 ani. Mi te inchipui stand singura...intr-o rochie lila.” ; „-Ti-am zis eu ca este lila?” ; „-Nu te-ai atins de tort. Probabil ca bati cu unghiile in masa. Chiar gandindu-te de ce ai refuzat manichiura. Dar e prea tarziu.” ; „-Nu ti-am zis ca este lila!”
 ... Domnisoara noastra de onoare incepe deja sa banuiasca faptul ca George este ascuns pe undeva prin preajma si ridicandu-se de pe scaun il cauta cu privirea, iar acesta continua discutia amuzanta la telefon : 
„Deodata, un cantec familiar... Si te-ai ridicat de pe scaun, cu o miscare minunata intrebandu-te, cautand, |mirosind aerul ca o caprioara. Ti-a auzit Dumnezeu rugamintea? Va dansa Cenusareasa din nou? Si deodata multimea se da la o parte si apare EL. Bizar, vorbeste la telefon. Dar pe de alta parte, si tu la fel. Si vine spre tine, ca o felina a junglei.” , etc .
 Totusi, e dezamagitor pentru majoritatea dintre noi, deoarece, in primul rand, am fost obisnuiti cu un cu totul si cu totul alt curs si in al doilea rand, pentru ca de acel curs aveam chiar nevoie mai toti.
Poate ca filmul a vrut sa ne dea o palma noua, tuturor celor care suntem captati de astfel de filme si visam cu ochii deschisi ca si in viata reala sa avem parte de ceea ce vedem acolo. Sau poate ca a fost doar un mod al autorului de a-si arata dispretul fata de filmele de genul...sau poate ca, cine stie, cel ce a scris scenariul a fost doar un simplu om care la sfarsitul fiecarui film romantic isi musca mainile, ca noi la sfarsitul acestuia, spunand ca el nu asa vroia sa se termine. Probabil ca majoritatea oamenilor care l-au vazut au fost dezamagiti de final, insa cel ce i-a dat nastere se simte in sfarsit implinit, are in sfarsit un film romantic la sfarsitul caruia sa poata fi pe deplin fericit. Slava Domnului, insa, ca cea mai mare parte a oamenilor au nevoie ce aproximativ acelasi fir al actiunii, de acelasi curs al unei povesti de dragoste ( si nu numai ) pentru a se simti eliberati, fericiti.

De curand, am citit un studiu de caz referitor la asteptarile pe care fiecare om le are inainte de a viziona un film si am ajuns la concluzia ca impresia finala depinde si de nivelul asteptarilor. In acest studiu de caz erau prezentate asteptarile diferite in legatura cu un film, a doua prietene foarte bune. Ele aveau aceleasi gusturi in aproape orice domeniu, inclusiv in cel al filmelor, beneficiau de experiente de viata in mare parte asemanatoare (dupa relatarea uneia dintre ele) si au vizionat exact acelasi film. Impresiile finale au fost, insa, diferite, iar cea care a efectuat acest studiu de caz ne spune ca, dupa parerea ei, acest lucru s-a datorat asteptarilor diferite. Cea dezamagita se astepta sa regaseasca „imaginea unei perioade creionată sub pretextul unei poveşti de dragoste şi a primit o poveste de dragoste care, întâmplător, avea loc într-o perioadă foarte vie ; ea se aştepta la o poveste în stilul The Doors.” Cealalta astepta probabil doar minimul minimorum promis de mica introducere despre film gasita intr-o revista si anume: o frescă a anilor ’60 în Statele Unite, între războiul din Vietnam, mişcarea hippie şi protestele violente, refugiul în muzică cu accente psihedelice. Aceasta din urma spune ca „mi s-a părut unul dintre cele mai frumoase filme pe care le-am văzut în ultimii ani. Povestea oamenilor mi s-a părut perfect echilibrată cu povestea epocii. Este unul dintre filmele pe care ştiu sigur că le voi revedea în timp.” Insa, despre prietena sa crede ca „este puţin probabil ca Sandra să mai ‚cumpere’ regizorul, scenaristul şi producătorul respectiv.”
Tind sa cred ca, intr-adevar, impresiile finale depind si de cat de inalte sunt asteptarile, dar totusi conteaza si locul unde vizionezi un film, pentru ca avand in vedere ca Sandra l-a vizionat intr-un cinematograf, iar prietena sa in fata computerului, acasa, gradul de identificare cu personajele e posibil sa fie diferit. Totusi, chiar daca gusturile a doua persoane au parut de-a lungul timpului aproape identice, se stie cat de diferiti sunt oamenii si e posibil ca ruptura sa se fi produs la nivelul valorilor si atitudinilor si nu la cel al pretentiilor.
 Este foarte posibil ca si dezamagirea mea din finalul filmului My best friend’s wedding sa fi fost cauzata, printre altele, si de asteptarile mele care se rezumau la o poveste banala, obisnuita, de iubire, unde totul iese dupa cum vor personajele principale, astfel fiind de asteptat ca cei doi prieteni buni sa ajunga din nou impreuna, eventual si in fata altarului.

In tot cazul, chiar daca eu consider ca am inteles cat de cat si intentiile autorulului scenariului, precum si filmul in sine, pot sa spun ca impresia mea finala, ramane, ca a majoritatii ( cred ), aceeasi : „Filmul asta nu mi-a placut! De fapt, ce placut...a fost oribil! Cum si-a permis sa ma faca sa plang si sa ma trezesc realizand ca daca, in viata mea, s-ar intampla asa cum visam ca orice om cu ochii deschisi, adica....precum in filmele romantice, ar avea loc o adevarata tragedie...si pentru mine si pentru el...si chiar si pentru alte persoane din jurul nostru.”

In concluzie, desi un astfel de film ar putea fi necesar, deoarece ne-ar putea opri la timp pentru a nu face prostia de a ne impaca cu cineva cu care de fapt nu ne potrivim deloc, de a ne casatori cu cineva total nepotrivit, etc, numai dintr-un orgoliu stupid sau din cauza unor convingeri nefundamentate, probabil ca modul in care face asta, fiind mult prea dureros, nimeni nu ar putea face altceva decat sa il respinga. Pentru ca, vorba aia, destul ne lovim in viata de zi cu zi de replici dure care urmaresc sa ne aduca cu picioarele pe pamant si destul avem in viata reala parte de iubiri „imperfecte”... macar prin intermediul filmelor sa ne putem simti pe deplin multumiti si eliberati, asa cum spune Jean Cazneuve, „de frustrari si nemultumiri”, nu? Asadar, pentru ca un film, dar mai ales unul romantic, sa isi indeplineasca cu adevarat functia sa catharctica, eliberatoare, se pare ca trebuie sa urmeze banalul curs pe care unii il defaimam si nu „sa semene cat mai mult cu viata reala”, dupa spusele unora.


Sfarsit

Haideti sa facem ce zice popa, nu ce face acesta!

Pe data de 30 mai 2009, in orasul Galati a putut fi observat un politist care si-a parcat masina (proprietate personala) pe o trecere de pietoni.

Conform regulilor de circulatie, stationarea pe trecera de pietoni si la mai putin de 25 de metri de intersectie sunt strict interzise. Cu toate acestea, se pare ca politistul in cauza nu a binevoit sa tina cont de aceste reguli, parcand exact pe trecerea de pietoni si, totodata, la mai putin de 25 de metri de o intersectie destul de circulata.

O parcare special amenajata se afla la mai putin de 20 de metri de zona in care politistul si-a parcat masina, insa pentru acesta distanta a fost mult prea mare.

In ciuda modelului nu tocmai demn de urmat pe care ni-l ofera politistii romani, haideti ca noi sa respectam regulile de circulatie si sa incercam sa evitam accidentele, pentru a ne merita cat de cat locul in Uniunea Europeana!